„Publicul nu e imbecil, decât dacă te ocupi asiduu, pe termen lung, de imbecilizarea lui. Dacă îl hrănești, ani întregi, cu deșeuri, începe să facă indigestie la cozonac.” – Menționează Andrei Pleșu într-un articol apărut de curând în Dilema Veche (Apărut in Dilema veche, nr. 860, 1 – 7 octombrie 2020)
Cam la fel stă treaba și cu încrederea în sine… sau mai ales cu faptul că românul nu s-a născut neapărat neputincios, ci sentimentul de neputință și de lipsuri ne-a fost inoculat încet-încet, timp de câteva generații.
Încrederea în sine este un concept care a preocupat mulți psihologi și pedagogi și filozofi. Un deziderat mai mult sau mai puțin conștient al fiecărei ființe umane.
Rețeta unei bune încrederi în sine nu este chiar atât de clară sau ușor de pus în practică.
Dacă vrei însă să distrugi încrederea în sine și să cultivi în loc neputința ai câteva opțiuni clare.
Sistemul educațional tradițional și dascălii sunt în mod cert instrumentele prin care respectul și încrederea în sine a generații întregi de copii pot avea mult de suferit.
Nu degeaba printre primii care au avut de suferit la instalarea sistemului comunist au fost dascălii. Ca și mulți alții care au îndrăznit să-și exprime puncte de vedere diferite sau să se comporte diferit față de directivele sistemului și care aveam un rol în educația și funcționare comunității unde trăiau: preoți, lideri de opinie sau de afaceri private la acea vreme.
Menirea școlii nu a fost niciodată să hrănească individualitatea și să susțină potențialul din fiecare. A fost să ofere anumite cunoștințe esențiale pentru ca societatea să funcționeze la standardele impuse și să aducă abilitățile practice la un nivel de conformitate: asta când vorbim deja de facultate, post-liceale sau școlile de meserii.
Comunismul însă a ridicat școala și „educația” din școală la nivel de instrument de anihilare a personalității, a libertății de comunicare, a opțiunilor personale, a spiritului de contribuție și colaborare.
Majoritatea părinților de azi am fost „educați” în acest sistem sau de părinți „educați” astfel.
Cum se manifestă deficiențele în zona de încredere în sine?
Se reflectă prin pasivitate, prin dependențe, și prin dificultăți de comunicare și de colaborare.
Se remarcă prin nevoia de a abuza fizic sau doar verbal, nevoia exacerbată de a-ți impune punctul de vedere, sau de a înjosi pe care nu e de acord cu tine, prin imposibilitatea de a recunoaște nevoile celui de lângă tine, prin lipsa de empatie sau măcar amabilitate.
Se observă prin lipsa unei viziuni asupra propriei vieți și prin neasumarea completă a rolului în diversele ecosisteme și a responsabilităților care derivă din aceste roluri. Prin incongruența dintre intenții sau vise și comportamente și acțiuni. Prin dificultatea de a-ți stabili obiective și a face pași concreți pentru a le transforma în realitate.
Sună familiar? Vezi aceste tipare la tine sau la cei din jurul tău?
Deși eram doar copil la revoluție, eu recunosc în mine și la cei din jurul meu aceste tipare moștenite.
Pe care mai apoi le transmitem involuntar poate copiilor noștri:
- ideea că tu nu știi ce este bine pentru tine, că nu ai un rol și un rost în afară de ceea ce „sistemul” îți impune.
- că educația se rezumă la informațiile și cărțile furnizate de școală;
- că „statul”, în prezent „corporație” trebuie să-ți dea un loc de muncă și un salariu care să-ți acopere cheltuielile, sau să te promoveze indiferent de valoarea pe care tu o aduci;
- că nu trebuie să ai încredere în cei din jur, că te trădează;
- că tu nu contezi pentru mersul lucrurilor… că anumite lucruri așa sunt și nu pot fi schimbate;
- că tu nu ai dreptul să-ți exprimi punctul de vedere, să „comentezi”;
- că opțiunile îți sunt limitate și că dacă nu ești doctor sau inginer, sau altceva atunci nu contezi.
Și am încercat să transmit cât mai puține din aceste „mesaje” către copilul meu.
Am explorat, am studiat și am lucrat cu mine însămi să ies din această mentalitate de neputință și de limitări de multe ori doar moștenite, dar adânc prezente în mine.
Ce am învățat în schimb și vreau să transmit mai departe:
- Că deși suntem peste 7 miliarde de oameni pe planetă, suntem unici și fiecare din noi este valoros și contează. Cu diversele declinări:
- deși suntem 20 de copii într-o clasă, fiecare este unic și valoros;
- deși suntem 30 de angajați pe același rol, contribuția fiecăruia contează.
- Că fiecare ne naștem cu o combinație unică de talente, și intr-un context unic de viață: o anumită familie, un anumit corp, un anumit moment etc.
- Fiecare are drumul său și că pentru a fi bun în ceva este suficient de multe ori să te compari doar cu tine, și performanța ta cu cea de ieri, și să te asiguri ca faci tu tot ce-ți stă în putere;
- Că deși nu putem controla alte persoane, contexte sau evenimente exterioare, sunt foarte multe lucruri care depind de noi;
- Fiecare alege dacă este parte din problemă sau din soluție
- Că depinde de noi, de fiecare cum transformăm ceea ce avem în resurse pentru propria poveste de viață;
- Că totul are un curs firesc…și unul nefiresc.
- Că dacă ne dorim rezultate este nevoie de timpul și implicarea noastră.
Majoritatea copiilor din Romania învață în sistemul de scoli de stat unde vedem încă efectele unei mentalități de limite și de devalorizare a individului.
Majoritatea părinților nu au alternativă și sunt obligați să-și lase copilul pe mâna sistemului formal de educație, chiar cu riscul de a-i leza individualitatea, pentru că școala este obligatorie și pentru a-și însuși timp de cel puțin 12 ani acele cunoștințe de bază de care are poate nevoie.
În acest context din care scapă cine poate, tu ce ești dispus să faci a îi proteja individualitatea, potențialul și a-i crește încrederea în sine?
Ce opțiuni ai că să schimbi ceva pentru copilul tău:
- Poți aștepta că școala sau sistemul educațional din România să se transforme radical, și să devină spațiu în care calitățile și talentele copilului tău sunt cultivate și susținute;
- Poți aștepta să lucrezi cu tine în zona ta de creștere și dezvoltare personală, și să suplinești minusurile din comunitate, fiind tu însuți model de om care să-l inspire și să-l ajute să-și croiască propriul drum pe baza potențialul și a fundației construite împreună;
- Poți aștepta să devii un părinte competent și educat – și să preiei pe umerii tăi întreaga responsabilitate a educației și evoluției unei alte ființe umane;
- Poți aștepta ca copilul să crească și să ajungă să facă singur un declic și să-și descopere individualitatea, valoarea și să acționeze în consecință;
- Sau poți recunoaște limitele tale și ale sistemul educațional tradițional și poți accepta surse alternative pentru a susține individualitatea și potențialul unic al copilului tău… în paralel poate cu dezvoltarea ta.
În încheiere
Sper că ți-a plăcut acest articol și l-ai găsit util.
Dacă mai vezi și alte opțiuni care au funcționat pentru tine și copilul tău, poți face te rog o recomandare în zona de comentarii care să ajute și pe alții?
Gânduri bune,
Oana