„Acolo unde există iubire, există viaţă.” Mahatma Gandhi.

Nu există viață fără relații. Fie că ne gândim la o ființă umană sau la o plantă, cât timp există viață în ea, există o formă de relaționare cu un alt organism viu. 

• „Calitatea vieții depinde de calitatea relațiilor”;
• „Spune-mi cu cine te întovărășești ca să-ți spun cine ești”;
• „Nu contează călătoria, contează cu cine călătorești”.

Sunt doar câteva din citatele care sugerează valoarea relațiilor în viața noastră.

Mi-am format de-a lungul timpului propria viziune asupra rolului pe care relațiile îl joacă în viața mea și mai ales asupra rolului pe care eu vreau să-l joc în relațiile mele.

Acest post este despre această viziune și despre ingredintele care o construiesc, cei 5C al mei despre relații:

• Coabitare
• Creștere, co-evoluție
• Compasiune
• Conexiune
• Comunicare

• Suntem într-o relație mai mult sau mai puțin puternică prin simplu fapt că împărțim, sau nu, același spațiu și timp.

Mi-este mult mai greu să consider că sunt într-o relație cu cineva cu care nu am de împărtit spațiul din casă sau livada bunicilor – precum în cazul rudelor, sau holul blocului sau drumul de servitute – precum în cazul vecinilor, sau sala de așteptare de pe holurile unei spital, alături de ceilalți pacienți sau aparținători.

Orice formă de viață produce însă și deșeuri. O plantă, un animal, un om, o muscă are nevoie de  igienă și „toaletare” pentru a elibera deșeurile care se produc în mod natural. Orice în natură și nu numai, orice lucru care funcționează, care „trăiește” produce reziduri.

Un copil sănătos, pe măsură ce crește ajunge în mod natural la nevoia și abilitatea de a se toaleta singur.

Este o formă de maturitate și în același timp o caracteristică și o abilitate a oamenilor de a avea grijă de propria igienă și de a îndepărta deșeurile rezultate din procesul vieții.

Unii câini sau picisi își îngroapă „c*c*t-ul, unele animale aleg un alt loc, iar altele pur și simplu ajung să trăiască în balegă, nestingherite.

Din punctul meu de vedere, de la oameni maturi, am așteptarea ca fiecare să aibă grijă de „gunoiul” său.

De unde poate și majoritatea cuplurilor care ajung să discute despre cine duce sau nu duce gunoiul în casă. Cred ca este o metaforă a acestei așteptări…

De unde poate și nemulțumirea și furia când văd alți oameni aruncându-și gunoaiele pe câmp, prin pădure, prin parcuri.

Cred că putem ajunge să coabităm armonios când se aliniează anumite ingrediente de coabitare:

1) CONȘTIENTIZARE –  fiecare recunoaște simplu fapt că a fi în viață este un proces care produce și deșeuri.

2)  RESPONSABILIZARE –  a fi om aduce cu sine atât abilitatea cât și responsabilitatea de a curăța după tine, fără a muta „gunoiul” tău pe altul.

Când ne gândim la corp este ușor să ne imaginăm cum ar arăta viată la comun cu o persoană care nu trece prin punctele 1 & 2.

Când ne gândim la emoții însă și la energii este multe mai dificil de înțeles ce se întâmplă, deși efectele sunt aceleași – o persoană care nu este conștientă că produce „gunoi” emoțional în mod natural, nimic de ce să-ți fie rusine până aici, nici nu va lua măsuri de „igienizare” și va ajunge să vindanjeze pe altii – fie că sunt cei de acasa, de la muncă, sau de pe stradă, „gunoiul” emoțional care se tot adună, ajunge să „pută” sau să-i invadeze pe cei din jur.

Odată ce ai înteles ce ți se întâmplă și de ce – că este un proces normal și natural, efectul vieții din tine, urmează pasul 2 – nevoia de a te responsabiliza. Dacă ești suficient de matur să o poți face. 

Restul sunt apoi detalii: ce metode sau instrumente alegi, cu ce frecvență, etc., sigur vei găsi răspunsurile și cele mai bune soluții care ți se potrivesc.